Doamna Manga așteaptă în portița de acces de lângă fântână, în curte. Această a doua fântână, nu a fost mereu în curtea lor, ci era făcută pentru toate familiile din zonă. Acum o împarte numai cu vecina din dreapta, căci mai există o fântână în uliță.
La capătul unui drumeag retras, aparent, se vede doar o gospodărie cu două case albastre. La o mai atentă analiză însă, se poate observa că sunt de fapt două gospodării în aceeași curte.
Doamna care locuiește în prezent aici povestește cum s-a mutat în casă, odată ce s-a măritat cu soțul, ai cărui părinți o și construiseră. „Nunta s-a ținut chiar în poiana din fața gospodăriei, cu obiceiuri care se respectau la vremea respectivă („prosopul” ș.a.)”.
Detaliile de la streașina casei mari surprind prin complexitate. Sunt elemente ornamentale pe care le-am mai întâlnit pe vale, însă niciodată vopsite albastru. Doamna Manga lămurește amuzată: “Astea nu erau așa de la început, dar am vrut să avem o casă după moda vremii, așa că am vândut butoaiele de stejar ca să pot să chem meșterii, să intrăm și noi în rândul lumii. Ce s-a mai supărat socru-miu când o aflat...!”
Cu mândrie (pentru spiritul ei de bun gospodar) și cu necaz (pentru rezultat) povestește și că a plătit recent un meșter ca să reînnoiască vopseaua albastră a exterioarelor, dar acesta s-a grăbit și nu a dat atenție tuturor detaliilor, așa cum și-ar fi dorit.
Odată cu apariția primului copil în tânăra familie, socrii au decis să mai adauge o încăpere la casă, crezând că vor urma mai mulți copii. Rezultatul acestei modificări surprinde atât prin armonia proporțiilor dobândite de noul ansamblu, cât și prin soluțiile geometrice neașteptate de îmbinare, care dau un farmec aparte micii case.
Privind în jur, se observă dinamica multitudinii de construcții din bătătură. Deși curtea pare mare, nu e niciun loc mai tihnit în care să te așezi.
Anexele sunt în starea lor originară, cu mici reparații improvizate. Doamna mărturisește dificultățile pe care le-a întâmpinat pentru a repara tencuiala de chirpici a fațadei: “am început să folosesc bucățile sparte de cărămidă ca să fac lutul să stea.“
Spre finalul vizitei își amintește cu nostalgie de cazanul mare de țuică.
“Femeie, eu dacă mor, tu cazanul să-l vinzi. Că, zice, dacă ții cazanul, vine ți-l fură cineva și mori imediat. El a vrut să mai trăiesc eu (râde). [...] Am zis la vreo doi-trei, au venit de s-au încăierat pe el.”
Cazanul era lucrat de căldărari cu materialul clientului - cupru. Se obișnuia ca execuția să fie făcută pe loc: căldărarul venea și se muta în curte cu cortul trei zile și trei nopți și lucra la el până îl termina. Unii plăteau în piei de capră, de oaie, în găini sau curcani.
Deși retrase de la uliță, cele două case din gospodărie se remarcă de la distanță prin culoarea vibrantă, elementele decorative ale fațadelor, frumos armonizate în peisaj, precum și printr-o volumetrie specifică.
Prima casă, cea mică, este poziționată paralel cu terenul și orientată sud-vest, cu latura principală către curte. Accesul în casă se face pe o scară cu trepte din piatră, adosată unui soclu tot din piatră. Casa are o prispa cu stâlpi și podea din lemn și pereți portanți din bârne de lemn chertate, îmbrăcați în cercuială și finisați cu tencuială de pământ, văruită în albastru. Panta accentuată a terenului a permis construirea unui beci, cu accesul orientat către intrarea în curte. Beciul este realizat din zidărie de piatră, iar în peretele din partea stânga intrării are o gură de aerisire. Casa are două încăperi mici, legate printr-o sală deschisă. Tot din sală se face și accesul către pod. Aceasta este tencuită cu lut și văruită în albastru, ca și exteriorul casei. Între cele două camere există o mică ușa din lemn, cu o înălțime de 1,5 m. Camera cea mică are o ferestruică ce dă către curtea vecină.
În mod vizibil mai modest decorată, prispa și streașina casei sunt vopsite albastru. Parapetul prispei este decorat cu același model ca și a doua casă din gospodărie, iar balustrada are console pe capete, ce susțin o poliță din scândură de lemn, pentru flori.
Casa cea mare este orientată cu latura principală către curte și uliță. Ca și vecina ei mai mică, are un soclu înalt din piatră de râu, iar treptele sunt poziționate pe două laterale ale casei: pe latura sudică, către bucătăria de vară și pe latura nordică, către casa cea mică. Pereții casei sunt compuși din bârne de lemn chertate și cercuială de lemn cu lut și var.
Sala deschisă a casei este decorată cu o frumoasă ornamentație traforată din lemn, atât la baza streșinii și a frontonului, cât și pe linia stâlpilor de susținere. Prispa generoasă, cu privire către uliță, este prevăzută cu portițe de lemn pe ambele laterale cu trepte. Parapetul prispei, împreună cu cele două portițe, sunt atent alcătuite din șipci de lemn, vopsite în albastru. Ca și în cazul casei mici, accesul către pod se face tot din sală.
Sobele din încăperi sunt realizate din cahle de teracotă smălțuite.
- Așezare:
- Comuna Tigveni, sat Tigveni
- Data contructie:
- 1920
- Stare de conservare:
- Bună