Despre grefierul de la Înalta Curte de Casație și Justiție din Curtea de Argeș se știu multe povești, însă cea mai cunoscută dintre ele este însăși cea legată de casa pe care a lăsat-o în urmă.
Măcinat de o căsnicie nefericită, Gheorghe Ciutescu (1880-1965), ajuns la vârsta de 45 de ani, o întâlnește pe tânăra Ines Ricobone, cu 20 de ani mai tânără ca el și decide să-și acorde o a doua șansă.

Deși inițial nu acceptă, tânăra Ines devine în cele din urmă doamna Ciutescu. După căsătorie, Gheorghe construiește această locuință, în care avea să locuiască împreună cu restul familiei, formată din cei cinci frați ai soției. Veniseră împreună, într-un val de refugiați de război.

Impresionantă la prima vedere, casa surprinde suplimentar privitorul pe măsură ce este descoperită. Această este orientată către vest, iar încăperile ei înalte, sunt inundate de lumina naturală, prin ferestrele mari, vopsite alb. Pereții viu colorați, mobila din lemn masiv, bine păstrată, țesăturile delicat brodate și bogăția obiectelor de decor îmbracă spațiile în amintiri din alte timpuri.

Picturile împânzesc armonios încăperile și holul lung. Acestea au fost realizate de către verișoara lui Ines, Olivotto Marietta, care îi vizita ocazional, locuind și ea, ocazional, în casa. Picturi ale artistei se găsesc în case de pe întreaga vale.

Dl. Neacsa povestește că a existat un oarecare logofăt Ciutescu, “comerciant de frunte”, care avea moara cu făcaie.

Casa a rămas în familia Ciutescu din generație în generație, băieții familiei aducând reparații și completări, generând forma pe care o putem observa astăzi.

Așezată chiar la șoseaua principală ce traversează satul Salatrucu de Jos, casa are latura principală orientată către vest.
Casa a fost construită de către grefierul Ciutescu pentru a doua sa soție, Ines Ciutescu. De origine italiană, aceasta a venit împreună cu frații ei, odată cu valul de refugiați de război, motiv pentru care casa a fost de la bun început gândită să poată acomoda o familie numeroasă. Materialele de construcție folosite au fost durabile și rezistente.
Temelia casei este din piatră, iar pereții sunt realizați din zidărie de cărămidă. Beciul se întinde sub amfilada de camere de pe latura sudică. Acoperișul masiv este îmbrăcat în țiglă ceramică de tip solzi, și are frontoane din lemn, cu ferestre prin care podul primește lumina.
Fațadele casei și sala de la șosea sunt prevăzute cu diverse modele din tencuială decorativă: profile de cornișă și ancadramente de ferestre, imitații de bosaj, casete decorative cu numele proprietarului și anul de construcție.
Casa are patru camere și o bucătărie foarte mare, o sală generoasă în partea din față a casei și încă una în partea din spate, către râu. Lipite de clădire, în partea dinspre curte, se găsesc un coteț și o magazie de lemne.
Cele cinci încăperi sunt ordonate de o parte și de alta a unui hol lung, dispus central. Prima cameră din stânga intrării a avut, pentru o perioadă de timp, funcțiunea de magazin alimentar. Accesul către acest magazin se făcea din curte, printr-o ușa care în prezent este zidită, iar nișa rămasă este acoperită de un dulap. Ultima cameră, cu vedere către curtea din spate, este bucătăria. Accesul către aceasta se face din sala închisă, aflată în partea din spate a casei. Pe fațada de la miazăzi, camera din mijloc este prevăzută cu câteva trepte de ieșire în curte.
Interiorul casei este decorat cu diverse tablouri și tapiserii țesute, realizate de verișoara soției, pictorița de origine italiană Olivotto Marietta.

Așezare:
Comuna Sălătrucu, sat Sălătrucu de Jos
Data contructie:
1925
Stare de conservare:
Bună