Mergând pe drumul ce însoțește pârâul Bădislava, casa preotului Diaconu se arată trecătorului ca o siluetă intrigantă și impunătoare, nu prin amploare, ci mai degrabă prin așezarea atipică în gospodărie, prin proporții, prin densitatea de detalii a geamlâcului și prin decorația traforată a frontonului. Este o prezență care atrage și, poate mai mult decât oricare dintre casele descoperite pe vale, dă seama distanței în timp dintre momentul actual și un trecut modelat de alte coordonate culturale.

Deoarece casa a fost avariată în anii celui de-al Doilea Război Mondial, familia a construit o a doua casă alături. Nu s-a renunțat totuși la cea veche, ci a fost reparată. A continuat să fie întreținută până în prezent și utilizată în principal pentru beciul încăpător și răcoros, cu ziduri masive din piatră.

Căușurile scândurii de la baza pălimarului sunt acum adăpost pentru îngeri ornamentali care par să vegheze asupra casei. Prezența figurinelor, adunate în timp de doamna ce îngrijește gospodăria, amintește involuntar de cel care a clădit acum multă vreme casa: preotul Diaconu.

Așezată pe o zonă mai înălțată a curții și nesupusă ordinii date de linia drumului, casa este orientată către sud într-o aliniere care miră prin exactitate. Soclul înalt se adâncește în panta dealului și amplifică statura casei și privirea ascendentă către punctele de interes ale volumului: geamlâcul și frontonul traforat.
Planimetria casei este tipică pentru arhitectura tradițională din perioada respectivă și se compune din două încăperi, fiecare cu acces din sala închisă. Sala îmbracă pe două laturi casa. Capetele sunt închise de dulapuri din scânduri de lemn ce par să facă corp comun cu geamlâcul. Pe fațada principală, ușor excentric, se află foișorul. Împreună cu frontonul, acesta trasează un accent vertical al fațadei. Pe fronton stă scris anul (re)facerii:1920, alături de inițialele celui ce a clădit casa: N.D.
Sub cele două camere se află încăperea mare a beciului. Pe latura nordică acesta este îngropat în deal, iar pe cea sudica, unde cota terenului coboară iar zidăria de piatră este expusă, spațiul de sub sală joacă rolul de tampon termic, ajutând la menținerea unei temperaturi constante. La această configurație se adaugă zidurile masive din piatră de râu care sporesc la rândul lor izolarea termică.
Corpul casei este construit pe structură de lemn. Cele patru colțuri ale volumului plin (format din cele două camere) sunt întărite de stâlpi masivi, ce se remarcă la exterior prin îngroșarea colțurilor. Similar, tălpile de peste temelie și cosoroabele sunt mai masive decât grosimea peretelui. Degradările locale ale peretelui au dezvăluit o structură din bârne mai subțiri decât în cazul altor case studiate. Totuși, îngroșarea peretelui se face prin adăugarea pe ambele fețe a câte două straturi de șipci bătute la unghiuri diferite, având spațiul dintre ele umplut cu tencuială de pământ. Astfel, peretele ajunge la o grosime de 19 cm. Geamlâcul are o structură punctuală din stâlpi și grinzi de lemn și închiderea din tâmplării cu montanți și traverse fine. Deși majoritatea ferestrelor ce compun geamlâcul sunt fixe, două ochiuri de geam sunt mobile, cu deschidere în două foi. Pălimarul și grinda sălii sunt dublate către exterior de scânduri traforate ornamental.
Acoperișul are structura de lemn și învelitoarea din țigle ceramice. O particularitate a casei este rezolvarea streșinii cu înclinarea săgeacului la un unghi de aproximativ 45°. Peste scândurile săgeacului finisajul inițial a fost realizat similar tencuielii pereților: cercuială, tencuială de pământ amestecat cu var și văruită. În urma degradărilor ulterioare, pe două dintre laturi tencuiala a fost înlocuită cu panouri subțiri din PFL care nu par să fi trecut proba timpului.
FOTOGRAMMETRIE:
https://axa.space/topolog/

Așezare:
Comuna Tigveni, sat Bălilești
Data contructie:
1920
Stare de conservare:
Stare de degradare medie